Așezările umane – concepte și componente

Geografia aşezărilor reprezintă o ramură a geografiei umane, care studiază formele de locuire umană, având ca obiect de studiu aşezările, implicaţiile lor în spaţiul geografic prin extindere, concentrarea populaţiei şi valorificarea resurselor mediului.

Aşezările umane sunt componente antropice ale mediului, grupuri de construcţii care alcătuiesc un mediu de viaţă uman, sunt realităţi geografice şi sociale, care se diferenţiază prin mărime, funcţii, importanţă, fiind, totodată, un mod de organizare spaţial – socială. Sunt strâns legate de prezenţa omului (populaţiei) care le-a amplasat, le-a amenajat şi dezvoltat, adaptându-le la condiţiile mediului fizico – geografic şi cel social-economico-politic.

Habitatul uman defineşte o arie geografică în care un grup social sau o comunitate etnică se adăposteşte, în care îşi desfăşoară activităţile economice şi sociale.Habitatul uman cuprinde teritoriile ocupate de construcţiile aşezărilor, cât şi pe cele în care se desfăşoară activităţile umane de muncă, recreare, circulaţie şi din afara vetrei aşezărilor. Se referă la condiţiile oferite vieţii omului de teritoriul ocupat de acesta.

I. Şandru (1970) consideră aşezările umane „...elemente ale mediului geografic, construite de om în condiţii social-economice şi naturale specifice”, fiind categorii economico-geografice, „locuri de concentrare teritorială permanentă sau temporară a oamenilor”. Aşezările omeneşti se află într-o continuă evoluţie, modificându-se fizionomic şi funcţional. Aşezările umane, ca expresie a locuirii teritoriului de om, se grupează în aşezări rurale şi urbane.