Geneza oraşelor

Geneza oraşelor se referă la procesul de apariţie şi construire a oraşului ca formă specifică de aşezare umană, care se deosebeşte de aşezarea rurală (sat). Factorii care contribuie la apariţia şi dezvoltarea oraşului sunt: condiţiile economice şi sociale, poziţia geografică favorabilă, existenţa şi valorificarea unor resurse naturale.

Printre factorii economici şi sociali, care au concurat de-a lungul istoriei omenirii amintim: descompunerea orânduirii gentilice, dezvoltarea şi diversificarea producţiei materiale, apariţia formaţiunilor statale, apariţia producţiei industriale, dezvoltarea relaţiilor economice şi sociale de tip capitalist, factorii strategici şi geopolitici.

În localizarea oraşelor, au rol factorii morfologici – văile, depresiunile, terasele, zonele de contact – cei hidrologici legaţi de existenţa unor râuri, fluvii, lacuri, mări, oceane, cei biogeografici – existenţa pădurilor etc.

Morfologia urbană se referă la forma, structura, textura oraşelor, care sunt în corelaţie cu originea acestora, cu localizarea, cu extinderea spaţială puternic influenţată de condiţiile naturale de funcţiile arealului urban.Planul oraşului reprezintă structura spaţială a unui areal urban şi cuprinde următoarele elemente: sistemul străzilor (trama stradală, textura); forma (regulată sau neregulată); modul de utilizare a teritoriului şi amplasarea clădirilor (structura). Planul oraşelor este o reprezentare cartografică a teritoriului în care se află oraşul. Factorii generatori ai planului sunt: social-economici (funcţia urbană), politici, culturali, căile de comunicaţie, elementele cadrului natural (relief, ape).Planul oraşului este un element de bază al fizionomiei oraşului, fiind influenţat de factorii amintiţi.

Elementele social-economice influenţează puternic trama stradală. Centurile de fortificaţii, din oraşele medievale, au determinat o tramă stradală cu caracter concentric; amplasarea monumentelor determină fie o orientare convergentă a străzilor (ex. Sankt Petersburg), fie determină o orientare concentrică (ex. Praga); fie prin deschiderea spre monumente a unor magistrale impunătoare (ex.Roma, Bucureşti, Iaşi etc.); marile axe de circulaţie, care pătrund din exterior în intravilan, determină o reţea de străzi convergente (ex. Paris – spre Piaţa Charles de Gaulle sunt orientate convergent).

Tipuri de planuri de oraşe. Planul oraşului este constituit din spaţii acoperite cu construcţii, străzi, drumuri ş spaţii verzi, care determină forma aşezării. Planurile oraşelor se înscriu într-o mare varietate de forme, care pot fi grupate în mai multe tipuri: plan dezordonat, plan radiar-concentric, plan rectangular, plan suplu.

Planul dezordonat, ca rezultat al unei evoluţii spontane, are o tramă stradală haotică, are un număr redus de străzi cu trafic fluent, fiind, în general, sinuoase; oraşul are o evoluţie polinucleară în urma înglobării aşezărilor rurale din jur. Ex. Sevilla – oraş spaniol cu arhitectură arabo-maură, Cordoba. Asemenea oraşe sunt întâlnite în spaţiul chinez, japonez şi în lumea islamică.

Planul radiar-concentric are o tramă stradală formată din axe magistrale care pornesc din centru spre periferie, care sunt unite prin centuri circulare. Ex. Moscova, Brăila, Sibiu, Chişinău, Budapesta în partea estică (Pesta). Acest plan prezintă unele neajunsuri în circulaţia internă şi este întâlnit în oraşele medievale.

Planul rectangular, geometric, în tablă de şah, ortogonal este caracteristic oraşelor noi: străzile se întretaie în unghiuri drepte, sunt paralele şi perpendiculare între ele. Ex. În Alexandria (Teleorman), Drobeta-Turnu Severin, Florenţa, New York, Torino, Köln, etc. Asemenea plan prezintă dificultăţi în circulaţie (prea multe intersecţii).

Planul suplu, mai nou (prima oară folosit în sec.XIX într-o suburbie a Parisului), se bazează pe elemente geometrice, îmbinate armonios, fiind mult mai bine adaptat la condiţiile fizico-geografice. Ex. Paris – suburbia vestică, Brasilia, Canberra, New Delhi ş.a.

Clasificarea orașelor după morfostructură. După acest criteriu, în care sunt luate în atenţie elemente ca formă, tramă stradală (textura), structura – se deosebesc mai multe tipuri de oraşe.

Oraş liniar, biliniar sau oraş-stradă are o formă alungită dezvoltată de-a lungul unei axe principale, care urmăreşte configuraţia unei căi de comunicaţie principale. Prezintă multiple avantaje, în sensul economiei de spaţiu şi cost, dar dezavantajul constă în distanţele ce trebuie parcurse aflate totodată în creştere. Unele oraşe au avut în evoluţia lor o asemenea morfostructură: ex. Madrid. Acest tip este frecvent în zona periurbană a marilor metropole, de-a lungul unor şosele ce converg concentric spre metropolă. Modificările survenite datorită dezvoltării economice şi sociale pot aduce o altă structură, cu aspect radiar-tentacular.

Oraşul polinuclear, pluricelular este caracterizat prin prezenţa, în vatra sa, a mai multor nuclee bine individualizate apărute odată cu oraşului (Timişoara) sau în timpul evoluţiei oraşului prin procesul de migraţie. Ex. Los-Angeles,, Bucureşti, Budapesta, Chicago, Suceava, Galaţi.

Oraş radiar – concentric  se bazează pe prezenţa unui centru principal sau a mai multor puncte de atracţie dispuse divergent şi concentric faţă de nucleul central. Reţeaua stradală este formată din străzi radiare, care se intersectează cu străzile în formă inelară.Acest tip de oraş aparţine generaţiei medievale, în care străzile circulare s-au dezvoltat pe conturul fostelor ziduri de apărare, iar cele radiare pe traseul drumurilor de acces în oraş, prin care se face legătura cu zona înconjurătoare. Ex. Moscova, Paris, Sibiu, Bucureşti.

Oraşul rectangular (sau geometric, tablă de șah) cunoscut ca oraş de tip american, se caracterizează prin întretăierea străzilor în unghi drept, prin aceea că străzile sunt paralele şi perpendiculare între ele. Vatra oraşului este parcelată în terenuri de formă geometrică. Prezintă dezavantaj sub aspectul circulaţiei; deoarece lungeşte distanţele, are numeroase intersecţii. Ex. San Francisco. New York ş.a. Arhitectul Le Corbusier a folosit asemenea planuri de sistematizare pentru oraşele noi şi oraşele satelit din Marea Britanie.

Oraşul de tip câmp-lunguri, morfostructural, se caracterizează prin existenţa unei străzi principale care este dominată de centrul civic. Casele au spaţii cu grădini. Oraşul este întâlnit în depresiunile alungite şi păstrează trăsături ale satului, prin răsfirarea caselor şi prezenţa grădinilor. Ex. Câmpulung Moldovenesc, Câmpulung Muscel.