Așezările rurale

Aşezările rurale (satele)- categorii economico-geografice – sunt studiate de geografia rurală, ramură componentă a geografiei aşezărilor umane, care se ocupă cu studierea aspectelor şi relaţiilor dintre activităţile umane în cadrul aşezărilor rurale. Satul este forma cea mai veche şi mai expresivă a aşezărilor umane, care se caracterizează prin modul de grupare a gospodăriilor, organizarea spaţiului pentru îndeplinirea funcţiilor, prin îndeletniciri specifice, activităţi economice proprii, prin viaţă spirituală, socială, politică. 

Componentele așezărilor rurale. Părţile componente ale aşezărilor rurale sunt: componenta socialăreprezentată prin populaţie şi componenta teritorială reprezentată prin vatră şi moşie. 

Populaţia– componenta socială – este elementul dinamic al aşezării. Se caracterizează printr-o densitate redusă, o structură profesională orientată spre activităţile agricole. Populaţia, constituită din comunitatea umană, care locuieşte în cadrul satului, prezintă aspecte cantitative cum sunt – dinamica, mobilitatea, structură şi aspecte calitative – resurse de muncă, relaţii sociale, tradiţii şi obiceiuri.Populaţia, în cea mai mare parte, fiind orientată spre agricultură, creşterea animalelor, activează în cadrul satului, însă, poate lucra şi în localităţile din apropierea satului sau mai îndepărtate, spre care se deplasează ca populaţie navetistă sau sezonieră. Populaţia este forţa de muncă şi factorul de producţie din aşezarea umană, deci şi din aşezările rurale. 

Componentele teritorial-economice sunt vatra şi moşia. Vatra satului se referă la teritoriul ocupat de gospodăriile ţărăneşti, uliţe, drumuri şi de dotările sociale care deservesc populaţia satului. În vatră este concentrată populaţia. În cadrul vetrei se desfăşoară o parte din activităţile rurale, cele din cadrul gospodăriilor rurale sau unele activităţi complementare. Vatra, în care sunt concentrate construcţiile, se impune prin fizionomia sa, prin întindere şi prin aspecte de arhitectură rurală, prin textura şi structura sa. 

Moşia sau locul de muncă este componenta teritorial-economică ce cuprinde potenţialul resurselor, modul de utilizare a teritoriului, formele de proprietate. Moşiaeste teritoriul aferent unei aşezări omeneşti care cuprinde terenurile cultivate, păşuni, fâneţe, păduri, ape, terenuri neproductive, în care populaţia îşi desfăşoară cea mai mare parte din activităţile productive. 

Relaţiile între populaţie, în calitate de forţă de muncă, şi moşie, (sau hotar), ca loc de muncă, sunt complexe. În cadrul moşiei populaţia îşi obţine cele necesare vieţii, produsele agricole, bunuri şi valori indispensabile existenţei şi dezvoltării aşezării rurale. Totodată, moşia este teritoriul în care presiunea populaţiei este mare şi unde, din lipsă de informaţie sau dintr-o exploatare exagerată, populaţia, necontrolat, poate produce dezechilibre naturale, ecologice, care diminuează potenţialul agricol al terenurilor. 

Morfologia rurală este caracteristică aşezărilor rurale, care se exprimă prin forma satelor, structura, textura, influenţate de condiţiile fizico-geografice, de originea, de evoluţia spaţială şi funcţională. Forma statuluise referă la conturul vetrei. Aceasta este influenţată de relief, de sistemul de străzi, căi de comunicaţie, de evoluţia teritorială a aşezării. După formă, satele pot fi: geometrice, poligonale, tentaculare, liniare, fusiforme, neregulate.Structura rurală se referă la modul cum sunt grupate gospodăriile în vatră, cum este împărţit terenul pe care se desfăşoară construcţiile. După morfostructură se disting: sate adunate, compacte, răsfirate, risipite sau împrăştiate. 

Textura se referă la planul aşezării rurale, la felul cum sunt dispuse străzile (uliţele). Satele pot avea textură: geometrică (regulată), radiar-concentrică, neregulată sau poate lipsi (fără textură) la satele risipite (împrăştiată). 

Funcţiile satelor. Din punct de vedere economic, aşezările rurale au funcţii primare, de bază, care se axează pe culturile de câmp (cereale, plante semincere, plante furajere), pe pomicultură, viticultură, leguminoase şi creşterea animalelor. Totodată se pot dezvolta şi unele structuri secundare cum sunt: activităţi de valorificare a resurselor locale, activităţi industriale, comerciale şi de transporturi şi structuri terţiare (învăţământ, activitate medicală, judecătorească, culturală, turistică) de interes local sau general, funcţionând ca nuclee polarizante, cu fluxuri centripete şi centrifuge.După funcţii, aşezările rurale se pot grupa în mai multe tipuri: sat predominant agricol (poate fi: cerealier, zootehnic, pastoral, viticol, legumicol, pomicol); sat predominant industrial (cu industrie extractivă sau prelucrătoare); sate cu funcţii mixte: agrar-industrial, agrar-forestier, agrar-piscicol); sate cu funcţii speciale: balneoclimateric, turistic, piscicol etc. 

Tipurile de localităţi rurale reflectă particularităţile de dezvoltare istorică, specificul naturii, condiţiile sociale şi politice, nivelul de dezvoltare a forţelor de producţie. Este foarte greu de determinat numărul total de aşezări rurale (sate) în lume, deoarece nu există un criteriu unic de evidenţă. Orientativ, s-a constatat că în lume mai mult de 3 miliarde de locuitori locuiesc în 12 – 20 milioane de localităţi rurale. După caracterul dezvoltării lor aşezările rurale sunt foarte variate: - unele dintre ele au parcurs o cale lungă de dezvoltare a economiei şi a populării – în aceste condiţii s-au format sate mari ca în Europa și Japonia. În alte condiţii istorice au apărut localităţi mai mici ca gospodării ale fermierilor (casa şi terenurile sunt aparte). În aşa fel apar şi alte tipuri de localităţi rurale, cum sunt satele turistice, centrele balneare, iar în zonele din apropierea oraşului se formează zone rurale urbanizate; - statele care s-au dezvoltat mai târziu, pe baza colonizării şi a mişcărilor migratorii (SUA, Australia) au dus la formarea dispersată a satelor, gospodăriilor fermierilor. - în ţările în curs de dezvoltare din Asia, America Latină şi Africa, localităţile rurale sunt variate, predominând satele mari. În afară de satele tradiţionale, odată cu formarea gospodăriilor mari ale moşierilor şi anume ale coloniştilor europeni, s-au format sate noi, în apropierea plantaţiilor. În aceste ţări majoritatea populaţiei din sate se ocupă cu agricultura – 96 %. Cele mai mari concentrări de populaţie rurală sunt pe teritoriul Asiei în Câmpia Chinei de Est, Nordul peninsulei Indochina. Asia concentrează 2/3 din populaţia rurală mondială. În Africa sunt concentrate12 % din populaţia rurală mondială (Nigeria, Congo, Kenya, Egipt, Etiopia). După mărime (numărul de locuitori) pot fi: sate foarte mici (sub 250 locuitori); mici (250-500 locuitori), sate mijlocii (500-1500 locuitori); sate mari (1500-3000 locuitori); sate foarte mari (3000-7000 locuitori), sate gigante (peste 7000 de locuitori). În unele ţări numărul limitat de locuitori este un criteriu important de stabilire a statutului de localitate rurală. Ex.: în Suedia până la 200 de locuitori; în Anglia, Spania, până la 2000 locuitori, în Austria, până la 5000 locuitori.